De viață

Un nou răsărit, încă o șansă…

Începe o nouă zi. Pentru câțiva, o nouă zi în viața de vis pe care o trăiesc, pentru alții încă o etapă ce trebuie parcursă pe drumul lor către obiectivul fixat, pentru unii o nouă zi de incertitudine, de suferință, frământări și lucruri/momente amânate, iar pentru restul sau oricare dintre noi toți, o ultimă zi.

Cei din prima categorie nu ne interesează în mod deosebit, probabil fac bine ceea ce fac, așa că să o facă în continuare. În ceea ce îi privește pe cei din a doua categorie, putem doar nădăjduii că au deprins deja dragostea față de procesul prin care trebuie să treacă pentru a ajunge acolo unde și cum își doresc. Cât despre cei din a treia categorie, adică cei care se luptă cu incertitudinea, suferința și frământările, ar fi bine să realizeze și să accepte că probabil fac asta de atât de multă vreme, încât nici nu-și dau seama că motivul acestor trăiri este faptul că se încăpățânează să tragă ziua și stările de ieri, în răsăritul de astăzi. Tocmai de aceea, ei nu au parte de noi răsărituri și nici de noi începuturi, ci doar de o constatare a convenției pe care oamenii au dat-o timpului pentru a-l putea înțelege și împărți, “a mai trecut o zi…”. Desigur, dacă suferința are motive obiective în adevăratul sens al cuvântului, cele de mai sus își pierd parțial din aplicabilitate și sens, dar oarecum rezultatul final al suferinței este același și anume, în cele din urmă aceasta va trece, sau vom trece noi…

Pentru cei din ultima categorie menționată la început, adică cei pentru care astăzi este/poate fi ultima zi, și în care ne putem califica oricare dintre noi, involuntar, neașteptat, dar în mod cert, cred că este foarte important să fim conștienți de posibila noastră prezență pe o astfel de listă a plecărilor -ironic cum șansa la o nouă zi te poate pune în așteptare pe o astfel de listă, sau cum te “împinge” mai în față-, și să ne asigurăm pe parcursul zilei care tocmai începe, că visurile sădite în noi nu primesc încă o palmă a ignoranței astăzi, că simțămintele croșetate cu grijă în cuvinte, în intimitatea inimii noastre, nu rămân nespuse, că dorurile nu ne rămân neîmpărtășite, că săruturile nu ne rămăn pe buze și că ajung acolo unde/la cine tânjesc să ajungă, că mângâierile și alinturile nu le păstrăm doar pentru noi, mai pe scurt, să ne asigurăm că viața nu ne rămâne netrăită!

O zi faină, oameni faini! Și nu uitați, tic…tac, tic…tac, tic…

Foto: vorbindcudumnezeu.com

Fii sociabil, se poartă...
Share on Facebook
Facebook
Tweet about this on Twitter
Twitter
Email this to someone
email

You Might Also Like

No Comments

    Leave a Reply