Browsing Tag

poveste

Însemnări

Doamna cu bagajele și norocul

Zilele trecute am ajutat o doamnă, necunoscută mie, cu ceva. Nimic palpitant, avea de cărat niște bagaje și un deal de urcat în față și se întâmpla ca eu să fiu prin zonă. M-a oprit, m-a întrebat dacă pot să o ajut, iar după ce ne-am împărțit bagajele, am pornit la drum, umăr lângă umăr.

Pentru cei care mă cunosc, nu este vreo noutate faptul că sunt o fire sociabilă de fel și că-mi place să interacționez cu oamenii. Menționez aici, că încerc să fac acest lucru chiar și atunci când nu am neapărat dispoziția necesară –dar mi-o autoinduc-, iar asta pentru că sunt de părere că în tumultul ăsta al vieții cotidiene, am uitat tocmai asta, să relaționăm și interacționăm între noi, să fim oameni. Ce păcat! Mai ales că mult bine poate face o vorbă bună spusă la momentul potrivit. Chiar și la/de la o persoană necunoscută.

Revenind însă la povestirea noastră, pornind la drum cu doamna mai sus amintită, mergând noi și din vorbă în vorbă, am aflat că doamna este din zona Moldovei, este asistent social și este aici, în Tîrgu Mureș, la spital cu un copil de câteva luni, abandonat și cu probleme la inimă ce au necesitat anumite proceduri medicale. Tot de la doamna povestirii noastre, am aflat că dânsa este divorțată, are o fată de 15 ani și că divorțul celor doi, a părinților, a avut loc la câteva luni după nașterea fetei.

Surprins oarecum de acest fapt, mai ales gândindu-mă la faptul că, în general, venirea propriului copil pe lume ar trebui să fie un motiv de mare bucurie și, nicidecum, de divorț, am întrebat cum de s-a întâmplat aceasta. Așa am aflat că domnului îi plăceau cam prea mult femeile, din spusele doamnei. Pentru că traseul pe care îl aveam de parcurs împreună nu era unul scurt, am mai aflat că fostul soț/tatăl fetei, își îndeplinește datoria legală, respectiv îi plătește fetei pensia alimentară, dar cam atât, nu prea țin legătura. Desigur, ca și mențiune, orice poveste –cu atât mai mult una de genul- are mai multe versiuni, cel puțin două, care diferă de regulă de la povestitor la povestitor.

Însă, ceea ce m-a făcut să scriu aceste rânduri, sunt următoarele cuvinte ale doamnei din povestirea noastră, referitoare tot la fostul soț: „… o duce greu acum, și-a luat o femeie cu doi copii, este bolnav și este în spital, suferă mult, l-a bătut Dumnezeu pentru că a dat cu piciorul la noroc…”.

Acum, nu știu dacă doamna din povestirea noastră era sau nu, norocul fostului soț, iar divorțul acestora, motivul actualei suferințe, asta o știe doar Dumnezeu, dar gândul aproape instant ce mi-a venit în minte la auzul cuvintelor mai sus amintite „… a dat cu piciorul la noroc”, a fost următorul: oare câți dintre noi nu dăm cu piciorul la noroc, uneori chiar fără să ne dăm seama, cel puțin pe moment, ca mai apoi să ne plângem de nenorocul nostru și de lipsa șanselor…?!

Interesant gând și asupra căruia cred că merită să reflectăm fiecare, în intimitatea noastră și după putința de înțelegere pe care o avem…

P.S. Tratamentele medicale ale nou născutului al cărui însoțitoare era doamna de mai sus, au avut rezultate bune. Urma să mai rămână o perioadă în spital pentru a fi ținut sub observație și pentru recuperare, din ceea ce mi-a spus doamna pe parcursul călătoriei noastre împreună.

Sursă foto: tripletsisters.wordpress.com