Social

Dacă nu ne putem fi buni români, hai să ne fim străini…

M-am uitat acum ceva timp, într-una dintre seri, la o emisiune difuzată de TVR. Îmi scapă numele. În sfârșit, în cadrul emisiunii respective, erau prezentate diferite povești ale „pașaportarilor” înainte de 1989, așa cum erau numiți cei care aveau pașaport și aveau privilegiul să viziteze alte țări. Interesante povești.

Însă, ceea ce mi-a atras atenția, a fost povestea unei doamne care relata faptul că, ajunsă la o cunoștință dintr-o țară străină, a văzut că aceasta are mai multe plase/pungi adunate, cam pe stilul plaselor pe care le avem și noi adunate acum, într-o altă plasă, prin cămară, că deh, se tot adună.

Văzându-le, si-a întrebat prietena dacă le poate avea. Aceasta i le-a dat. Întoarsă acasă în România, „pașaportara” noastră a pus micile atenții aduse de afară pentru familie și prieteni, în punguțele primite de la amica din străinătate. Toți, de la primul până la ultimul, dincolo de atenția primită, erau de-a dreptul încântați de plasele în sine pe care le-au primit și fiecare a întrebat dacă poate păstra și plasa. Atât erau de speciale, în accepțiunea lor. Evident, dintr-un singur motiv, pentru că erau de afară, erau „altceva”.

Sigur, dincolo de bunul simț foarte dezvoltat demonstrat de oamenii cu pricina prin întrebarea pusă, este de înțeles și acea sete de nou și de ceva diferit, mai ales atunci. Aceeași sete și admirație pentru tot ceea ce este străin, s-a păstrat și după 1990. Este arhicunoscut faptul că, tot ceea ce ”venea de afară”, avea o trecere extraordinară la români, indiferent ce, orice! Chiar și în privința oamenilor, dacă erai străin, porneai din start în fața românilor, de la un anumit nivel ridicat de admirație și respect, chiar dacă nu făceai nimic în acest sens. Sigur, de-a lungul istoriei, ospitalitatea noastră era și ea foarte răspândită, fiind o carte de vizită și atunci, și în linii mari, și acum.

După 30 de ani de oarecare libertate, așa cum am înțeles-o, trăit-o și simțit-o noi, apetența, admirația, respectul, receptivitatea pentru ceea ce este străin -indiferent că vorbim de oameni, idei, lucruri ș.a.-, este undeva tot pe acolo, mare, ridicată. Sigur, acesta nu este neapărat un lucru rău, dimpotrivă poate. Însă, ceea ce mă îngrijorează și întristează este opusul acestor premise/comportamente, față de tot ceea ce este românesc, în mare parte.

Lipsa de respect, ura, suspiciunea, miștoul, intoleranța, răutatea ș.a., au ajuns să fie premisele de la care pornesc românii în relațiile dintre ei și în raportările unii la ceilalți. Cunoscuți sau nu, nu contează. Aceleași premise fiind valabile și prezente și în raportarea la obiceiurile noastre, lucrurile noastre, ideile noastre și la toate cele românești, în general. Îmi amintesc cum, spre exemplu, plasa/sacoșa de rafie –că tot vorbeam de plase- a devenit motiv de rușine și de umilire atunci când era purtată, acest lucru schimbându-se doar atunci când unii de pe afară au luat ei modelul, i-au pus o ștanță, l-au promovat și-au început să-l vândă pe bani grei. De abia atunci, după validarea lor, plasa de rafie nu a mai fost motiv de rușine și umilință. În aceeași notă este și chestiunea costumelor populare. Cât de des vedeai oameni îmbrăcați în ele și purtate cu mândire chiar și după 1990? Rar. Lucrurile s-au schimbat de abia după ce au fost și ele, validate de alții.

Sigur, acestea sunt doar câteva exemple, minore să zic așa, mai sunt și altele, multe altele. Și mai evidente și mai grave.

Spre exemplu, îmi aduc aminte că acum vreo 2 luni și un pic, am citit o știre conform căreia 2 români au fost găsiți împușcați mortal, în cap, în Belgia, după ce au plecat de acasă spunând că pleacă la pescuit. Asta era toată știrea, nimic mai mult. Am citit comentarile la stirea respectivă, tare m-au întristat. Cele mai multe, dacă nu chiar toate, îi înfierau, jigneau, disprețuiau și chiar arătau bucurie față de moartea celor 2 români. Și toate erau scrise de români, frați, concetățeni ai celor uciși. Am fost șocat când le-am văzut. M-a măcinat mult această chestiune, zice multe despre unde s-a/am ajuns noi ca români, ca oameni. Privită în altă cheie, am putea rezuma: 2 români au fost uciși, iar alți români aplaudau, atât uciderea lor, cât și, pe cale de consecință, drama și suferința familiilor lăsate în urmă. Desigur, n-am greși nici dacă am spune asa: 2 oameni au fost uciși, iar alți oameni aplaudau. La fel de grav/trist! Cât despre deznodământul parțial al tragicului incident, la distanță de 2 luni si ceva de la respectivul eveniment, a fost reținut și acuzat de dublu omor, un cetățean belgian, fost polițist, proprietar al unei bălți în zona căreia au fost găsiți românii uciși. Acesta respinge acuzațile care i se aduc. Românii nu figurau cu niciun fel de antecedente de natură penală.

Nu știu de unde vine toată această ură viscerală și tot acest dispreț al nostru, al unora față de ceilalți și față de tot ceea ce-i românesc. Să fie ceva ciclic și natural în istoria unui popor? Să fie ceva urmărit, promovat și indus de alții? La întrebările acestea, vă las pe voi să vă răspundeți. Sigur, ura în general este la modă și se poartă acum, cam peste tot, dar la celelalte popoare se manifestă în privința altor chestiuni. În cele cu adevărat importante, fundamentale, ei rămânând uniți.

Acestea fiind spuse, nu vreau ca aceste rânduri să fie doar o pledoarie a unei constatări triste, așadar, având în vedere faptul că se apropie și Ziua Națională a României, 1 decembrie, poate ar fi un exercițiu bun să ne gândim preț de câteva clipe, ce sentimente și trăiri îi încercau pe strămoșii noștri în această zi, în urmă cu 101 ani. Și, dacă nici asta nu ne ajută, și tot nu ne putem respecta, aprecia și iubi ca fiind români/frați/concetățeni, hai să ne fim străini și să ne comportăm între noi ca atare. Adică, cu înțelegere, prietenie, toleranță și admirație.

Doamne ajută!

P.S. Desigur că există și mulți buni români, cu dragoste față de aproape și de românesc! Felicitări și toată aprecierea! Dați mai departe, molipsiți!

Foto: unquote.com

Fii sociabil, se poartă...
Share on Facebook
Facebook
Tweet about this on Twitter
Twitter
Email this to someone
email

You Might Also Like

No Comments

    Leave a Reply